A sosit Paștele – tradiții pe care să le cunoști

A sosit Paștele – tradiții pe care să le cunoști
16.04.2023

Pentru cei mai mulți credincioși, sărbătoarea pascală este și cea mai importantă sărbătoare creștină. În acest an, Paștele ortodox are loc pe data de 16 aprilie, în timp ce Paștele catolic se sărbătorește pe data de 9 aprilie. Această sărbătoare este prielnică pentru aranjarea casei, prepararea bucatelor tradiționale și, mai ales, pentru a petrece timp cu noi înșine și a înțelege mai bine cum putem face să avem parte de acea liniște interioară. Chiar dacă sărbătoarea Paștelui abundă în cutume, obiceiuri și tradiții diferite în funcție de regiunile specifice, acest eveniment este unul care are o importanță ceva mai diferită. Rămâi alături de noi și descoperă care sunt acele tradiții pe care este bine să le cunoști, chiar înainte de sărbătoarea Paștelui!

Vopsirea ouălor în culoarea roșie (și nu numai)

De departe tradiția cea mai des întâlnită cu ocazia sărbătorilor pascale se rezumă la vopsirea ouălor. La rândul lor, acestea sunt nelipsite de pe masa de Paște și, de cele mai multe ori, acestea au culoarea roșie. Pe parcursul timpului, culoarea acestora fost schimbată și destul de variată, motiv pentru care astăzi ouăle sunt vopsite în diferite culori, în funcție de preferințe.

Din punct de vedere religios, obiceiul de Paște vine din momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce în Vinerea Mare. Atunci când Fecioara Maria a venit să Îl vadă răstignit, aceasta avea cu ea un coș cu ouă care au ajuns să fie înroșite de la sângele Lui. Așa se face că, potrivit tradiției populare, ouăle roșii sunt un simbol al norocului.

Mai mult decât atât, în fiecare dimineață a zilei de Paște, este indicat să ne spălăm pe față cu apa în care au fost puse ouăle roșii, alături de câteva monede de argint. Un obicei interesant spune că, în cazul în care o persoană găsește un ou cu două gălbenușuri în dimineața Paștelui, aceasta se va căsători curând.

Ciocnitul ouălor de Paște

După ce ouăle au fost fierte și vopsite în feluri diferite, în funcție de preferințe, acestea sunt folosite pentru a respecta una dintre cele mai vechi tradiții de Paște. Astfel, atunci când suntem împreună cu cei dragi la masă, primul ou ciocnit trebuie să fie împărțit cu toți membrii familiei. În plus, este important de precizat faptul că primul ou care urmează să fie ciocnit și spart ar trebui să înceapă cu capul familiei. De îndată ce acesta curăță întregul ou, el îl va împarte și îl va mânca împreună cu restul familiei, în același timp.

Achiziționarea de haine noi

Cumpărăturile de haine sunt în toi chiar înainte de sărbătoarea Paștelui, iar acest lucru este strâns legat de tradiția bine cunoscută cu precădere în țara noastră. Așa se face că, conform cutumei, prima zi de Paște trebuie să fie întâmpinată cu un set nou de haine, acest gest reprezentând reînnoirea trupului și a sufletului fiecăruia dintre noi.

Toate aceste tradiții și obiceiuri au rolul de a ne ajuta să ne organizăm mult mai bine și să ne pregătim nu doar trupul, ci mai ales sufletul, de sărbătoarea Paștelui!

Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri, inclusiv despre posibilitatea retragerii acordului.